Am făcut greșala de a reveni la Cora pentru cumpărături, oarecum cu speranța permanentă că și lucrurile se mai schimbă, nu-i așa?  Spun asta deoarece de douăzeci de ani aștept cu o naivitate soră cu imbecilitatea să se schimbe ceva...Măcar să semene cu Occidentul, măcar să aducă puâin cu respectul și bucuria Sărbătorilor, cu dorința de a vinde că este criză și ne costă, nu-i așa, orice client pierdut...Mă gândeam cu tristețe oare unde stă problema: la selecția de personal, la instruirea lui, la oboseala programului poate împovărător, la lipsa de talent de a comunica, la lipsa de răbdare din pricina vreunei nevăzute sau nedepistate boli? Cred că este însă mai profund totul. Este de acolo de unde comunismul dictatorismul ceaușismul stalinismul și aș putea continua, nu-i așa, nu au schimbat nimic în fapt. Ba au adus niște pulbere de educație acolo unde instinctele se măsurau îm palme puse sub curul dornic (nu am alt cuvând deoarece așa a fost reclama la festivalul de film, nu-i așa?) la ceasul unei mămăligi universale și naționale, deși, nu-i așa, și porumbul vine din America destul de târziu în istorioara noastră eroică și ascunzătoare în munți. Am descoperit că problema este una care ne apasă genetic, deopotrivă, care ne definește ca soluție universală indiferent de câte civilizații ne-ar supune sau ni s-ar opune. Nu cred că vom putea fi vreodată altfel, fără de sictir, ciubuc, țuică, tescovină, bancuri despre orice și oricum, șmecheri cu acte genetice și pleznitori de șanse unice cu izuri care de care mai europenizate.

Pare absurd să nu poți cumpăra două chifle de graham, așa de mâncat a la diabeticus interdicțius, umilindu-te înaintea unoer agramați care îți demonstrează, fiecare pe nivelul lui că: ”nu mă schimbă domnule pe mine nici un francez și nici o Cora”, ”puteți da foc la magazic că șeful nu vine..hă hă hă”, ”bă, nu am patru mâini! Dau la cine vreau eu nu la cine vrei tu!” sau ”vă rog să-mi prezentați marfa la control...eu controlez. nu sunt obligat să și vorbesc cu dumneavoastră. Nu vă convine faceți reclamație...hă hă hă...șefii știu că toși ciudații scriu reclamații de Sărbători.”

Nu știu de se va întâmpla ceva. Probabil că nu. Deși trecem prin mormane de gunoaie electorale și șobolanii sunt vigilenți acum. Că se aude Moșul căutând la sufletele oamenilor: nu-i așa?

 

                                                                      pozele nu sunt greșite. Așa este totul la RO-Cora.

 

 

 1.Care este cuvântul săptămânii? Criză. Cred că acest cuvânt are un înţeles puternic dinamic sau în fine, mai dinamic decât staticul pe care un substantiv comun îl subdefineşte. De la criza de personalitate, prin crizele specifice vârstelor şi finalizând cu crizele economice, toate înseamnă dinamism. Undeva acest dinamism nu stă numai în cumintea curgere a vreunui râu informaţional sau real, de ape limpezi sau în genere tulburi, acest dinamism este undeva exployibil în evoluţia sa şi, mai ales, centrifug acaparator de oameni, clipe şi sensuri. Peste trei sute cincizeci de miliarde de dolari este datoria sau îndatorarea SUA faţă de China. Ăia capitalişti la 4 ace pezidenţiale lucitoare şi democraţiate a la gold plated şi ăialalţi socialişti, muncitori şi teribil de mulţi. Unii vânzând visuri, ceialalţi având visuri, primii pe banii celorlalţi. Aşa şi cu încercarea de a merge înainte cu principii şi sensuri. Unii cu împlinirea lor şi ceialalţi cu sponsorizarea primilor. Am fost şi am cunoscut ce este RONUA. 

2. Care este gândul săptămânii? ”Americanii n-au vocaţie; îl invocă pe Dumnezeu doar ca să le binecuvânteze prăvăliile. Ei gândesc negustoreşte. Exercită stăpânirea lumii doar la casele de bani.” - Petre Ţuţea 

3. Ce m-a făcut să zâmbesc sau să râd săptămâna aceasta?

Un interviu dat de un softist, plecat în anii 1988 din România pe post de evreu român vândut de Ceauşecu, om care după ce a lucrat la SUN a lucrat pentru el şi SUN şi apoi pentru Microsoft. Face CODECuri. Acest om deosebit pre numele său George a dat o definiţie teribilă a lui Bill Gates: "Eu îl văd pe Bill Gates aşa ca un fel de broscoi simpatic Kermit the Frog, căruia dacă-i dai la o parte fragila piele descoperi un Terminator".

4. Cui ţin să mulţumesc special săptămâna asta?

Trebuie să-i mulţumesc lui Călin Oprea şi trebuie să-i mulţumesc lui Gelu Vac. Domnilor fără de voi aş fi eu însumi nebănuit de deschizându-mă în închiderile altora. Ioanei Lar pentru că a dovedit boala. 

5. Ce m-a întristat săptămâna asta?

Tristeţea permanentă a citatului de la Matei 7,6.

6. Ce am învăţat nou săptămâna asta?

http://ronua.ro/CS/Default.aspx 

7. Ce nu am reuşit să realizez săptămâna asta?

Să nu fiu pretenţios cu vorbirea într'u modestie şi cu minimă reţinere de aberaţie. Încerc săptămâna viitoare.

 

1.Care este cuvântul săptămânii? Cercuire. Cuvântul diferit de încercuire, substantivare de la cerc, având nu atât sens de înconjurat de cerc cât de mișcare permanentă în cerc înainte de ieșirea din cerc, spațială, către sens de spirală cilindrică. Adică de urcare, uneori staționare și alteori coborâre. Trist este însă acel sentiment al rămânerii plane și al reluarii către totdeauna a acelorași pași, reacții și contrareacții. Este semn de cercuire. Și uneori și visurile adorm de atâta cercuire.

2. Care este gândul săptămânii?

”Unde este înţeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii acesteia?” - 1Corinteni 1, 20

„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ”

- Petre Țuțea

3. Ce m-a făcut să zâmbesc sau să râd săptămâna aceasta?

Îngerașul de fetiță al colegei mele Ramona Pop. Mi-a amintit de Daria și mi-a făcut o zi frumoasă. Și floricelele din păr ale Gabrielei Asofie. Și Aurel Plesciuc cu mirarea lui de suflet de om bun.

4. Cui ţin să mulţumesc special săptămâna asta?

Colegilor mei împătimiți de fotbal pentru victoria lor pe frig și iarnă venită deja, lui Gelu pentru efortul lui deosebit pentru școlire și lui Victor Gruita pentru norocul meu de a fi coleg cu el, pentru șansa mea de a discuta la nivelul 5 despre management și leadership.

5. Ce m-a întristat săptămâna asta?

Trecerea prin operații a două colege: Ioana și Marcela. Diluarea de sensuri din lumina de program în umbra de neprogram. În esență este vorba despre ”lupta cu inerția” cea dintotdeauna.

6. Ce am învăţat nou săptămâna asta?

http://www.frankfurt.de/sixcms/detail.php?id=stadtfrankfurt_eval01.c.317693.en

7. Ce nu am reuşit să realizez săptămâna asta?

Să brusc schimb curgerea sensurilor având o teamă de neînțelegere și praf reînnoit de cercuire.

 

Care este cuvântul săptămânii? Copilărire. Un verb adus de noi din miezul său strălucitor şi unic de substantiv definind perioada de început a viaţii unui om, încă neaplecat către raţionalitatea din tot ceea ce se vede şi din ceea ce nu se vede. Sfânta Scriptură spune că a celor ca şi copiii va fi Împărăţia Cerurilor. Dar a fost acesta cuvântul acestei săptămâni copilărire datorită reverberaţiilor pe care începem în noi a le simţi odată cu venirea Crăciunului, a coborârii în amintirile cu lumini de alb şi sărbători învelite de bunătate şi milostenie. A fost deci în această săptămânâ un nou început pentru cei care nu au.  

2. Care este gândul săptămânii? ” Iar Iisus a zis: Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor.” Matei 19, 14

3. Ce m-a făcut să zâmbesc sau să râd săptămâna aceasta? Călin Oprea şi bancul lui ardelenesc despre Pullover.

4. Cui ţin să mulţumesc special săptămâna asta? Colegei mele Diana Suciu care pe zi ce trece dovedeşte tot mai multe aptitudini de leader nu numai de manager. Ideile ei amirosind a cozonaci pentru totţi colegii îi fac cinste şi onoare. Cristinei Mărginean, o altă distinsă colegă a mea, pentru profesionalismul, capcitatea de implementare a lucrurilor ca la carte învăţate. Şi nu în ultimul rând celei de-a treia colege a mele, o distinsă doamnă pentru care psihologia aplicată a devenit sens profund: Nicoleta Florian.

5. Ce m-a întristat săptămâna asta? Oboseala excesivă care coboară peste un coleg deosebit, datorită unei obligaţii de care şi eu mă simt vinovat, aceea  a pomisiunii respectate cu oice preţ. Mă doare că nu mai am o cale de a ridica din orele mult prea multe ce-i acoperă zilele de muncă unui dacăl adevărat, prieten al meu.

6. Ce am învăţat nou săptămâna asta? "Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită." -   Antoine de Saint-Exupery.

7. Ce nu am reuşit să realizez săptămâna asta? Să termind e citti tot ce mi-am propus. Dar vine săptămâna următoare.

 

 

1. Care este cuvântul săptămânii? Tristeţe. Am fost trist în această săptămână pe de o parte datorită faptului că sâmbăta trecută am fost cu Daria mea la Interservisan şi încă o mai aud plângând şi suspinând. După ce i-a fost luată analiza de sânge a adormit în câteva secunde atât de profund că am rămas pe gânduri. Tristeţe că am văzut cum Cristianson apropiindu-se de ziua lui cu Hallooooowhhheeeeen sincronizată se sprijinea pe citatul cu leul mort insultat şi de iepuri. Tristeţe deoarece ştiu cum se duc toate valorile financiare la vale în aceste zile, trăgând după ele visurile, viziunile şi misiunile care nu se dovedesc adânc ancorate în principiul cu ţepi de arici al lui Collins. Tristeţe din pricina unui tangenţial descoperit coleg aflat în profundă deviaţie şi boală psihică, cu manifestări specifice aplificate de frustrare, neîmplinire, neputinţă şi probabil viaţă plină de renunţări, tristeţe, neîmpliniri şi visuri îngropate. Aproape patologic în manifestările sale. Trist în însăşi limitata-i sferă. Şi nu în ultimul rând tristeţea unei noi confirmări de închidere de sferă, aproape dureros definită împrejurul oamenilor frumoşi şi atât de predispuşi la zborul real şi înalt. 

2. Care este gândul săptămânii? ”Şi întorcându-Se către ele, Iisus le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă şi pe copiii voştri. ” Luca 23,28 

3. Ce m-a făcut să zâmbesc sau să râd săptămâna aceasta? E greu să zâmbeşti pe fondul tristeţii. Însă am şansa de a avea în jurul meu oameni deosebiţi, şi cărora vreau să le muţumesc pentru modul permanent prin care prin prezenţa şi glumele lor reuşesc să-mi împlinească viaţa. Deci oamenii din jurul meu m-au făcut să zâmbesc.

4. Cui ţin să mulţumesc special săptămâna asta? La Victor Gruiţă care ste norocul meu de coleg, la Călin Oprea care ste norocul meu de domn, la Gelu Frumuşelu (după citatul de pe uşa lui :)) şi echipei GAPsters pentru că există.  

5. Ce m-a întristat săptămâna asta? Tristeţea provenită din descoperirea unei chinuite existenţe care refulează datorită profunzimii durerii în jignire, atacuri nejustificate, bădărănie şi detaşare şocantă de grup. M-a durut sufletul de atât de multă suferinţă, frustrare, neîmplinire, durere sufletească refulată în aroganţă şi ignoranţă. Mi-aş fi dorit să pot săptămâna asta să fac oarece minune să-i iau omului acesta imensa lui durere existenţială care-l marchează precum un semn pus cu fierul roşu direct pe inimă. Aici mă rugam pentru linştea lui însă s-a supărat. Aşa că nu mă mai rog şi l-am şi uitat deoarece ajutorul dat cu forţa este perceput întotdeauna ca agresiune.

6. Ce am învăţat nou săptămâna asta? "Mi-am dorit de multe ori să fac o teză de doctorat cu tema: aflarea în treabă ca metodă de lucru la români." -   Petre Ţuţea.

7. Ce nu am reuşit să realizez săptămâna asta? Să accept că undeva sentimentul nedreptăţii nu mai trebuie atacat ci ignorat. Deşi sincer nu cred că voi reuşi asta săptămâna viitoare :)

 

 

 

1. Care este cuvântul săptămânii? Carieră. Şi asta pentru că am avut ocazia unică şi onorantă să susţin o pregere cu tema aceasta studenţilor clujeni. Bucuria mea a fost accentuată de identificarea, unică dar cu iz de floare ce sper să facă primăvara, unui student în ultimul an la calculatoare care ştia ce poate, ce+i place, la ce poate fi cel mai bun din lume şi care sunt paşii pentru a ajunge acolo unde îşi dorea. Cinste lui! Eu nici azi nu cre că ştiu prea bine că cum şi că încotro în viaţă nu în profesiune. A fost o experienţă onorantă şi împlinitoare în acelaşi timp, cu două ore fără pauze şi cu un final cu oameni fericiţi. Le licărea în ochi bucuria alegerii şi asta m-a făcut să sper dincolo de crize financiare şi burse închise, cum că viitorul există şi esenţa lucrurilor stă în principiile bine alese.

2. Care este gândul săptămânii? ”Este de preferat cineva care încearcă şi greşete cuiva care nu încearcă niciodată.”

3. Ce m-a făcut să zâmbesc sau să râd săptămâna aceasta? Bucuria a venit de la feedbackul nesperat al subiectului numit carieră. Am rîs de un banc vechi pe care eu nu-l ştiam. Cel cu Casa Poporului :) În esenţa un american vine în România şi întreabă, aflat în drumul său cu taxiul prin Bucureşti, pe vajnicul şofer de taxi, despre timpul necesar construcţiei diverselor clădiri din Bucureşti, răspunzând invariabil că "în SUA se făceau în jumătate din timpul ăsta". Ajuns lîngă Casa Poporului a întrebat ca de obicei ce este acolo şi taximetristul îi răspunde: "Nu ştiu. Dimineaţă nu era acolo!"

4. Cui ţin să mulţumesc special săptămâna asta? Unui student care ştie ce vrea de la viaţă şi profesiune, celor două Roxane că m-au mai învăţat ceva relativ la încrederea mea oarbă în oameni, Cristinei pentru ingenua complexitate din gesturi, priviri şi activităţi.  

5. Ce m-a întristat săptămâna asta? Ceea ce am învăţat de la cele două Roxane, reîntărirea unor vechi înţelepciuni româneşti legate de facerea de bine, grija de stăpân a câinelui şi facerea de bine în general.

6. Ce am învăţat nou săptămâna asta? "Muorto leoni et lepores insultant" -   pe leul mort şi iepurii îl insultă.

7. Ce nu am reuşit să realizez săptămâna asta? Să găsesc cumva o altă soluţie la o problemă care se amplifică. Mi-aş fi dorit asta.

 

 

Revăd cu plăcere fiecare ecranizare a vieţii lui Napoleon Bonaparte. Nu numai pentru frumuseţea evidentă a bonapartiştilor în raport cu idolul lor în viaţa de atunci ci mai ales din pricina detaliilor mereu noi care se pot descifra din inteligenţa nelimitată a împăratului. Spunea atât de frumos despre un principiu al diplomaţiei:"pregătesc serate, spectacole, baluri, focuri de artificii pentru oaspetele meu deoarece acestea toate mă vor ajuta în negocierile mele. Acestea sunt cele mai preţuite de oamenii educaţi". Şi am zâmbit când am văzut condiţionarea esenţială "pentru oamenii educaţi". Aceste principii diplomatice eşuează evident înaintea celor needucaţi. Aceştia din urmă nu văd nici necesitatea listei de mai sus şi nici justificarea cheltuielilor pentru acestea. Această categorie este aceea a celor care cred că totul li se cuvine, de la bani la oameni, care desenează zi de zi şi-şi etalează secundele în lauda permanentă a inspiraţiei lor în defavoarea educaţiei.

 

 

 

1. Care este cuvântul săptămânii? Sferă: În ultima vreme mi se cristalizează tot mai mult în convingere un principiu denumit de mine al imaginii din sferă. principiu plămădit iniţial dintr-o revoltă a mea la inerţie. Ştiam ca "lupta cu inerţia" dincolo de frumoasa sa sorginte Labişeană esste o realitate inevitabilă oricăror schimbări, fie ele marcate de revoluţii, catifele pe pumni de oţel sau curente naive de genul prereformatorismului lui Savonarola. Acest principiu spune că statul într-o sferă induce întreg universul perceput şi imaginat în mod direct dar şi indirect. Şansa evoluţiei nu există decât limitat în sferă şi pentru o evoluţie şi evaluare reală este necesar să se iasă din aceasta. Altfel evoluţia însăşi este una sferică. Săptămâna ultimă, prin discuţiile şi coerenţa cuvintelor ca şi orientare de sensuri mi-au adus înaintea ochilor şi efectul de sferă asupra celor dinlăuntru şi din afara acesteia. Cei dinlăuntru îşi reflectă imaginea "lăţită": mai frumoasă, mai mare, mai ... în timp ce din afară ,aceasta apare limitată, mult exagerată, uneori până la deformată şi hâdă. Ieşirea periodică din sfere, redimensionarea lor unică (a razei) şi schimbul valoric mai ales (axiologic deci dar şi gnoseologic mai ales) asigură perpetuarea şi evoluţia sferelor.

2. Care este gândul săptămânii? ”Poate sunt un visător, însă nu sunt singurul”

3. Ce m-a făcut să zâmbesc sau să râd săptămâna aceasta? Bucuria cred că unică de a mă întâlni cu mine cel care aş fi avut succes ca om de afaceri. Mâncând la fel, gândind la fel şi empatizând parcă cu mine însumi.  

4. Cui ţin să mulţumesc special săptămâna asta? Lui Marcel Anghel pentru şansa de a-l cunoaşte în sfârşit "face to face". Impresionantă personalitate, unde evident pentru mine persoană vine de la prosopon (gr.) şi defineşte legătura unică a omului cu Dumnezeu. Atât m-am bucurat de succesul acestui om deosebit că parcă îmi este şi mie mai bine :). Şi lui Cornel pentru prezentarea distinsului geniu care a fost Nikola Tesla.

5. Ce m-a întristat săptămâna asta? Existenţa lucrurilor întâmplate cum am spus, însă sferic. Şi cu partea vizibilă şi cu cea invizibilă. Ca la o nuntă în care oricum ai face, tot vor fi întotdeauna şi nemulţumiţi. Însă de sferă tot eu se pare că sunt vinovat. Cum n-aş vrea să fie disc însă ce trist ar fi aşa.

6. Ce am învăţat nou săptămâna asta? Respectarea principiilor este un principiu în sine. 

7. Ce nu am reuşit să realizez săptămâna asta? Să stăruiesc mai mult pe o structură organizaţională pentru detalii. Însă săptămâna viitoare...ui numa ;)

 

Uneori se întâmplă că dinspre secundele ce vin, se arată într-o necontenită supriză, fireasca desţelenire de cotidian. Ajungând azi acasă şi fiind, foarte, ca de obicei, gândit, am simţit cum parcă de la intrare se aşterne gândul acela a de copilărie. Cânta undeva în surdina Tatiana Stepa. Şi gândurile mele se împletiră cu senzaţiile de mult uitate ale frigului dormind în ceaţa unui Decembrie cu iz de adolescenţa şi mare bucurie de împărtăşire a bucuriilor cu toţi şi cu toate. Înainte sa-L cunosc pe Bunul am cunoscut vibraţia aceea unică ce aduce "Ganzehaut" sau micile moviliţe de trărire intensă ridicate pe pielea care stă să crape de senzaţii. Adolescenţa unei generaţii a dormit cu "porumbul cel cu dinţi de lapte" în minte, râzând de orice întâmplare ce ar fi însemnat venirea toamnei undeva de undeva. Eram atât de visători şi încrezători în "copacii fără pădure" că am fi putut desfrunzii cu imens tupeu, aşa de anti-iarna. Şi îmi amintesc cum încă fiind un copil cu ochii mari şi tare frumuşel + văd asta în ochii fetiţei mele Daria azi + am fost trimis cu nevoinţă şi într-o ruşine care încă o mai simt roşie în obraji, am fost trimis la o casă a pionierilor la cenaclu. Şi acolo mi se aminteşte cum prima poezie a doamnei poetese al cărui nume nici măcar nu-mi permit a mi-l mai aminti, a fost o poezie despre toamna vieţii. Eu nu credeam despre anoptimpurile acelea ale oamenilor. Şi iată că deja am început a dezfrunzii :).

Am aflat sec cum că Tatiana Stepa are cancer. Aşa ca şi cum asta ar fi o cale de luat de toţi artiştii cei mari şi buni, ca şi cum asta ar fi calea lor îngustă. Cum să nu intre în Cer aceşti oameni înveliţi în bucuriile altora? Cred cu convingere, uneori poate anti-dogmatică, în raiul artiştilor cei spălaţi cu lacrimi şi suferinţi la intrarea în cer. Şi mă rog să nu se întîmple azi. Nici mâine...Dacă se poate nici într-o mâine.

Acum vine seara. Ce seară cu miros de toamnă îmi învăluie inima de frunze...

 

http://www.youtube.com/watch?v=LnOFJtNxfSM 

 

 

Azi la Pitești, o mână de oftalmologi americani, au venit să împartă 4500 de perechi de ochelari. Gratuit. O femeie în vârstă, filmată de aproape ca într-un număr sinistru și hidos, pe încet înainte, era scoasă pe brațe. Nu ajunsese la atât de doriții ochelari. Și reportajul nu ne-a mai precizat ce s-a mai întâmplat. Nu au fost în stare onor organizatorii români să asigure un loc aerisit propriu pentru acești oameni. De ce nu a făcut un spital asta? De ce nu au găsit un spațiu conform cu cerințele medicale elementare pentru consulturi oftalmologice? Poate pentru că oamenii veniți din State au fost informați, asemeni Africii, că nu avem spitale și trebuie să își desfășoare activitatea sub baobab.

Mama a trecut peste un preinfarct acum două zile. Acum câțiva ani era atât de mândră că îi dădusem bani să-și repare toată dantura să poată mânca. Sora mea i-a făcut ochelarii. Mă gândeam ce norocos sunt că maa mea nu a trebuit să meargă undeva să aștepte după o pereche de ochelari. Dar cu siguranță că doamna aceea batrână era mama cuiva. A cuiva care poate nu a avut bani și căruia nu i-a spus mama lui, ca să îl ferescă de necazuri și griji, că va merge la sală să își ia ochelarii gratuiți. Și poate că nu a mai apucat să-i spună.

Nu scriu azi nimic de IT pentru că nu mă pricep la asta. Las specialiștii să scrie azi.

 

 

                                                           

 

Într-o permanentă deschidere de sensuri, de la întrebările cu iz de tehnologie informaţională şi până la deschiderea aceea ruginie de toamnă invadând secundele ce vor sa vină, îmi redefinesc an de an cele două orizonturi între care viaţa mea există. 

Tot ce este drag mie se regăseşte între cei cinci ani ai Dariei şi cei şaptezecişiopt ai mamei mele. Azi mama mea împlineşte şaptezecişiopt de ani. Acum trei zile cea mai mică dintre fetele mele a împlinit 5 anişori.

Stând şi zâmbind aşa prelung între ultima cuvântare a lui Bill Gates în calitate de "om preocupat de propriile-i pasiuni în procent de 100% şi om preocupat de suferinţele altora în proporţie de 50%" şi întrebarea unei colege care văzând acest jurnal electronic nu regăsea nimic de IT în el (cred că şi limbajul meu este o cauză aici de nu se  mai văd biţii zilnici de-i pun pe ici pe colo dar poate şi răbdarea domniei sale de a căuta prin istoricul acestui jurnal) am descoperit că în fapt toată existenţa noastră are nişte limite foarte clare, limite orizonturi delimitabile de cea mi dragă şi mai în vărstă persoană în viaţă şi de cea mai dragă şi mai tânără persoană în viaţă.

Ce se schimbă este distanţa care secundă de secundă ne apropie de cei mai în vârstă. Până la ceasul la care noi înşine căpătăm chip de orizont aşa ca o buză de gaură neagră ce absoarbe amintirile de toate felurile.

Între orizonturi ne desfăşurăm noi cu SOA, Agile, DNN, şi alte efmeride :)

 

Şi un link frumuşel primit de la cineva care a dat ochii cu minunea în Florida:

 

 

 

Azi am aflat că omul meu al lui Dumnezeu, Duhovnicul meu drag și iubit, Unicul, Părintele Ioan Iovan a trecut la cele cerești. Nu am cuvinte și nici tăceri destule pentru a descrie ce a făcut Bunul Dumnezeu prin Sfântul acesta al Lui. Îmi spunea: "Aș vrea să-i văd eu pe aceia care mă prigonesc la Judecată." Iată că acum s-a dus în Împărăția Cerurilor și îi așteaptă. A fost un Sfânt, un făcător de minuni care spunea oricărei mirări umane: "Nu sunt eu făcător de minuni! Cum nu mi-aș vindeca eu picioarele astea care nu mă mai ascultă!"...Mă pirodesc lacrimile deși știu că Sfinția Sa măsura credința din privire și s-ar ironic mânia tare pe mine. Nu am mai ajus la el și nu am mai ajuns la El. Nu mai am cale dacât în rugăciuni acum. Și părinte uite că nu plâng... Mi-e tare greu însă să nu vă mai știu acolo, în bisericuța aia mândră, ieșită din minuni, cu icoane cu mozaicuri frumoase pe iconostas, ducând oamenii din iad în rai. "Să vă îmburde Domnul în rai!" și "Să ne revedem în Rai la Parusie" îmi spunea. Am să  vin Părinte să iau mânecuțele alea de tot spuneați și patrafirul Sfinției Voastre. "Că de la mine o să le iei!" spunea.......M-am îndepărtat de El și de el. nevrednic mă simt și nevrednic sunt. Iartă-mă Doamne! Și Rai Luminos și frumos ca Lumina Sfinției Voastre Sfinte Părinte Ioan! Iovan!

Și cum îmi povestea Doamne ultima oară când ne-am văzut despre un om cu har care după cinci ani de stat in America s-a pierdut cu sufletul...Eram în America Părinte când ați plecat...Tocmai în America...

 

 

 

 

 

 

 

 

Am avut un sentiment de bucurie și împlinire când am asistat la expunerea unui astronom sau poate trebuie să spun a unei astronoame care a împlinit primul pas al unui proiect denumit sugestiv: Open Minds for Everyone. Bucuria a fost presărată cu multe emoții, o seriozitate tipică matematicienilor în abordare și lejeritatea vorbirii despre lucruri care par atât de evidente. Mi s-au synergizat în suflet sentimente vibrante, de la - A beautiful mind - și până la citatul copilăriei mele: '' Pentru matematicieni ca ;i pentru copii, joaca este o treabă foarte serioasă''.

Pentru aproape o oră am simțit acei ani petrecuțo de trecuți cînd răsfoiam cu sufletul la gură Mica enciclopedie pentru copii. Era o colecție de cărți, de parcă predestinate șapte cărți, colecție în care erai purtat în tot ceea ce putea însemna pasiune și viitor. Am ales atunci ceva care părea atât de tentant și de unic: computerele. Am lăsat deoparte atunci ceea ce părea cel mai fascinant și mai de neatins: bucuria stelelor.

Am citit ulterior, am scris și o poezie despre Calea Lactee, am căutat cu asiduitate detaliile robților de căutat pe Marte, m-am minunat de chipurile de pe lună și de pe Marte până în clipa în care studiind Teologia Ortodoxă parcă visul a devenit realitate.

Am regăsit în poate ceva mai mult de 45 de minute bucuria culorii, a matematicii la puterea 24, a mișcării și dezlibirii de uniform, gri și you tube, ca să citez puțin din pierderea de zi cu zi, am simțit acel repetabil și complet citat din Cartea Facerii în care Dumnezeu a văzut ca bune erau toate. Am înțeles într-o vineri de dupamiază cum sunt Luminătorii cei mari și Luminătorii cei mici, stelele, sau Giganticele Roșii și Piticele albe.

Atunci am înțele ce Minunate sunt lucrările mâinilor Tale.

Și l-am înțeles pe deplin pe Petre Țuțea când spunea că Dogma este o formă de miser iar misterul este singura posibilitate de a evada din mărginire personală.

Ce evadare de aproape o oră am trăit fericit din cotidiana mărginire personală. Pentru asta mulțumesc  matematicii stelelor.

 

 

 

 

 

Înainte de toate vreau să vă spun că o mare bucurie mă încearcă. Așa cum cei care mă cunosc știu: eu nu sunt canonic. Adică deși am studii teologice nu pot sluji în Biserică. Din păcate la ceasul când am ajuns în preajma Domnului, după ce parcă alergam de El, era oarecum târziu. După ce am ajuns în preajma Lui nu am mai putut pleca deși drumurile au început a se îndepărta. Am greșit și de atunci și iată că s-a terminat oarecum acest drum. My fault!

O primă revelație trăită din studiul Sfintei Scripturi a fost aceea a răspunsului la întrebarea: De ce Bunul Dumnezeu nu l-a făcut pur și simplu să dispară pe diavol atunci când el a decăzut în gloria-i deșartă? Ar fi avut de bunăseamă puterea să facă asta căci El l-a creeat? Răspunsul relevat atunci de către Bunul meu Duhovnic mă mișcă și acum: pentru că Dumnezeu nu este numai Bun și Milos ci pentru că El este și Drept! Nu ar fi fost cinstit și drept față de creaturile Sale dacă ar fi făcut asta, dacă l-ar fi făcut să dispară. Este deci trist să nu poți să fi blând și bun dar și drept. Șansa mea s-a conturat ulterior în viață și nemaiavând de-a face cu slujirea lui Dumnezeu am încercat să aplic principiile acestea în viață.

La 24 de ani eram manager și alături de un senior manageri și de oameni înțelepți am aplicat principiile așa cum le știam eu atunci. Fără de citire sau orientare. Și oamenii aceia mi-au rămas în suflet. Azi mă întâlnesc cu ei și ei zâmbesc. Și povestim. Unii dintr ei ar fi putut atunci să fie părinții mei. Poate de asta veneau atât de cuminți, unii aproape de pensie, de la 7 dimineața să mă asculte vorbindu-le de computere. Nu știu. Ceea ce știu este că erau acolo și că și-au adus apoi copiii și cunoscuții și umpleam o sală cît o sală de nunți.

Anii au trecut, am ajuns să fiu leader sau manager, mai mic sau mare. Am încercat mereu să nu uit că obligația mea este să aplic regulile în spiritul lor și nu absurd în litera lor. Am învățat că regulile sunt făcute să-i elibereze pe oameni de stres și nu să le provoace stres suplimentar. Am înțeles că cei care respectă regulile nu sunt tâmpiți, sau fraieri, sau proști. Ei sunt civilizați.

Am regăsit apoi citatele Sfântului Apostol Pavel (epistola către Romani, capitolul 12):

6.	Dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat. Dacă avem proorocie, să proorocim după  măsura credinţei;
7.	Dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă unul învaţă, să se sârguiască în învăţătură;
8.	Dacă îndeamnă, să fie la îndemnare; dacă împarte altora, să împartă cu firească nevinovăţie; dacă stă în frunte, să fie cu tragere de inimă; dacă miluieşte, să miluiască cu voie bună!
9.	Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul, alipiţi-vă de bine.

 

De ceva vreme încerc a mă înțelepții întru' împlinirea cu oarecare succes a tuturor lucruilor adunate de ani și ani de zile (anul acesta merg către 40) cu speranța că managerii tineri vor fi altfel. Nu vor însemna numai autocrație aplicată și nici autoritarism de orice fel ci mai ales efortul acela care dă sens conducerii de din suflet și de din minte înțeleaptă. Pare însă că tinerețea marcată numai de studii profunde de management nu dă rezultatele dorite. Și nici ratarea unui domeniu tehnic nu dă rezultate majore în contextul managerial. Însă zi de zi se manifestă activă o pătură numită în ultima vreme în diverse moduri, însă cea mai potrivită mi se pare aceea de engineering managers. Aceștia sunt ingineri cu calitate inginerească marcantă, care evoluează complex către cunoștințele manageriale. Este categoric în contextul românesc cea mai dinamică și de succes apariție profesională.

Nu despre această categorie vreau să scriu azi. Azi vreau să amintesc de ceialalți: astrologi, astronomi, botaniști (fără conotația vulgară), biologi, cadre militare, medici, etc. și mai ales cei care nu au studii superioare. Vremurile prin care mă strecor în aceste momente îmi aduc înaintea sufletului oameni de consum. Suferă la fel ca și ceialalți. Au dureri ca și ceialalți. Au bucurii sau tristeți ca și ceialalți. Însă sunt atât de fără speranță! Și când speranța se stinge în fum amăgitor de pub, când anii trec între doua ierburi sau două pahare de vodcă, o provocare la open minds devine desuetă. Eu însă mă încăpățânez să cred pentru mâna aceea de oameni care sunt responsabilizați de dorința de a fi. Eu cred în ei!

 

Și să nu uit. Linkul de azi. Mulțumesc Sebi pentru el. Mi-a plăcut mult :)