Uneori se întâmplă că dinspre secundele ce vin, se arată într-o necontenită supriză, fireasca desţelenire de cotidian. Ajungând azi acasă şi fiind, foarte, ca de obicei, gândit, am simţit cum parcă de la intrare se aşterne gândul acela a de copilărie. Cânta undeva în surdina Tatiana Stepa. Şi gândurile mele se împletiră cu senzaţiile de mult uitate ale frigului dormind în ceaţa unui Decembrie cu iz de adolescenţa şi mare bucurie de împărtăşire a bucuriilor cu toţi şi cu toate. Înainte sa-L cunosc pe Bunul am cunoscut vibraţia aceea unică ce aduce "Ganzehaut" sau micile moviliţe de trărire intensă ridicate pe pielea care stă să crape de senzaţii. Adolescenţa unei generaţii a dormit cu "porumbul cel cu dinţi de lapte" în minte, râzând de orice întâmplare ce ar fi însemnat venirea toamnei undeva de undeva. Eram atât de visători şi încrezători în "copacii fără pădure" că am fi putut desfrunzii cu imens tupeu, aşa de anti-iarna. Şi îmi amintesc cum încă fiind un copil cu ochii mari şi tare frumuşel + văd asta în ochii fetiţei mele Daria azi + am fost trimis cu nevoinţă şi într-o ruşine care încă o mai simt roşie în obraji, am fost trimis la o casă a pionierilor la cenaclu. Şi acolo mi se aminteşte cum prima poezie a doamnei poetese al cărui nume nici măcar nu-mi permit a mi-l mai aminti, a fost o poezie despre toamna vieţii. Eu nu credeam despre anoptimpurile acelea ale oamenilor. Şi iată că deja am început a dezfrunzii :).

Am aflat sec cum că Tatiana Stepa are cancer. Aşa ca şi cum asta ar fi o cale de luat de toţi artiştii cei mari şi buni, ca şi cum asta ar fi calea lor îngustă. Cum să nu intre în Cer aceşti oameni înveliţi în bucuriile altora? Cred cu convingere, uneori poate anti-dogmatică, în raiul artiştilor cei spălaţi cu lacrimi şi suferinţi la intrarea în cer. Şi mă rog să nu se întîmple azi. Nici mâine...Dacă se poate nici într-o mâine.

Acum vine seara. Ce seară cu miros de toamnă îmi învăluie inima de frunze...

 

http://www.youtube.com/watch?v=LnOFJtNxfSM