Azi la Pitești, o mână de oftalmologi americani, au venit să împartă 4500 de perechi de ochelari. Gratuit. O femeie în vârstă, filmată de aproape ca într-un număr sinistru și hidos, pe încet înainte, era scoasă pe brațe. Nu ajunsese la atât de doriții ochelari. Și reportajul nu ne-a mai precizat ce s-a mai întâmplat. Nu au fost în stare onor organizatorii români să asigure un loc aerisit propriu pentru acești oameni. De ce nu a făcut un spital asta? De ce nu au găsit un spațiu conform cu cerințele medicale elementare pentru consulturi oftalmologice? Poate pentru că oamenii veniți din State au fost informați, asemeni Africii, că nu avem spitale și trebuie să își desfășoare activitatea sub baobab.

Mama a trecut peste un preinfarct acum două zile. Acum câțiva ani era atât de mândră că îi dădusem bani să-și repare toată dantura să poată mânca. Sora mea i-a făcut ochelarii. Mă gândeam ce norocos sunt că maa mea nu a trebuit să meargă undeva să aștepte după o pereche de ochelari. Dar cu siguranță că doamna aceea batrână era mama cuiva. A cuiva care poate nu a avut bani și căruia nu i-a spus mama lui, ca să îl ferescă de necazuri și griji, că va merge la sală să își ia ochelarii gratuiți. Și poate că nu a mai apucat să-i spună.

Nu scriu azi nimic de IT pentru că nu mă pricep la asta. Las specialiștii să scrie azi.

 

 

                                                           

 

Într-o permanentă deschidere de sensuri, de la întrebările cu iz de tehnologie informaţională şi până la deschiderea aceea ruginie de toamnă invadând secundele ce vor sa vină, îmi redefinesc an de an cele două orizonturi între care viaţa mea există. 

Tot ce este drag mie se regăseşte între cei cinci ani ai Dariei şi cei şaptezecişiopt ai mamei mele. Azi mama mea împlineşte şaptezecişiopt de ani. Acum trei zile cea mai mică dintre fetele mele a împlinit 5 anişori.

Stând şi zâmbind aşa prelung între ultima cuvântare a lui Bill Gates în calitate de "om preocupat de propriile-i pasiuni în procent de 100% şi om preocupat de suferinţele altora în proporţie de 50%" şi întrebarea unei colege care văzând acest jurnal electronic nu regăsea nimic de IT în el (cred că şi limbajul meu este o cauză aici de nu se  mai văd biţii zilnici de-i pun pe ici pe colo dar poate şi răbdarea domniei sale de a căuta prin istoricul acestui jurnal) am descoperit că în fapt toată existenţa noastră are nişte limite foarte clare, limite orizonturi delimitabile de cea mi dragă şi mai în vărstă persoană în viaţă şi de cea mai dragă şi mai tânără persoană în viaţă.

Ce se schimbă este distanţa care secundă de secundă ne apropie de cei mai în vârstă. Până la ceasul la care noi înşine căpătăm chip de orizont aşa ca o buză de gaură neagră ce absoarbe amintirile de toate felurile.

Între orizonturi ne desfăşurăm noi cu SOA, Agile, DNN, şi alte efmeride :)

 

Şi un link frumuşel primit de la cineva care a dat ochii cu minunea în Florida: