Fiii lui Dumnezeu, oamenii din vremurile de început, au vrut să îşi facă un turn înalt până la cer, până în Împărăţia lui Dumnezeu. Când Domnul a văzut că ei nu-l caută decât dintr-un orgoliu nemăsurat şi nu din dragoste a hotărât să le zădărnicească planurile. Să fi hotărât El să le dărâme turnul? Nu. Să fi hotărât Domnul să le frângă mâinile? Nu. Domnul a hotărât să le lase şi ce au construit şi să le lase şi mâinile. nu avea nimic cu ei ci numai cu orgoliul lor. A hotărât să le "încurce limbile". Să-i facă să nu se mai poată înţelege. Să nu mai poată comunica verbal. Acest lucru a făcut ca turnul să rămână neterminat. Şi orgoliul lor a fost educat. Nu cu reacţii autoritare şi dure. În această noapte, Bunul Dumnezau a lăsat un român, un zidar, plecat departe de casă, să întărească parcă acest blestem al românilor realizaţi numai departe de casă. Costel, atât de banal în România, a egalat nume celebre ca Pavarotti, Andrea Boceli şi Carusso. Nu prin educatie muzicală ci prin har. "Nesun Dorme" a fost cu certitudine de Pavarotti din cerul unic al muzicienilor cu HAR. Mă întreba un suflet unic de la capăt de lume ieri cum simt revenirea acasă de departe. Şi am înţeles de atunci, într-o zi de ore, că am revenit pentru oamenii arzând cu sufletele lor pentru mai bine, mai aproape de vis împlinit mai aproape de gustul acela de zid înălţat nevăzut ca răsplată a darului dat lor de Bunul Dumnezeu. Cu oameni minunaţi mă întâlnesc şi ne povestim mai oficial sau mai neoficial şi mă bucură că nu am pierdut în aceste plaiuri frumoase, dorite des însă declarate la timpul trecut, nu am risipit acel dar de la începuturi. Oamenii din sufletul meu ce-mi definesc acasa.

Să nu uit de IT :) Cred ca oamenii se îndreaptă încet către Babel. Comunicarea şi colaborarea au devenit posibile în IT, limba engleză câştigând poziţia de liant universal pentru visuri IT împlinite. Nouă ca şi români ne rămâne încă orgoliul :) Însă învingem şi acest impediment prin efervescenţa unică a creativităţii native cu care Bunul Dumnezeu ne-a recompensat parcă în amintirea ultimilor visători a ridicării către Împărăţia Cerurilor. Nu ne rămâne nouă decât să fim buni şi drepţi unii cu alţii, luptând împotriva orgoliului fără de sens şi deja condamnator de la Babel. Cred că dacă vom reuşi să lăsăm deoparte această tentaţie vom muta munţii din loc.

 

                                                              

 

P.S. Aşa a vrut Bunul Dumnezeu: Mozart mai tare decât Salieri şi Costel mai tare decât toţi orgolioşii moculeşti. Da, un zidar!

 

 

 

Există categoric sensuri dincolo de orice clipă prelinsă într-o convenabilă coincidenţă. Am avut plăcerea azi să întâmpin alături de un coleg şi prieten drag o sumedenie de asemănătoare amintiri, aşa într-o alergată înlănţuire de senzaţii, revederi de imagini şi sensuri şi mai ales răspunsuri la nepuse întrebări. Nu ştiu dacă acestea sunt sensuri specific arhetipale dar ştiu că undeva o evoluţie din puncte comune există.

Oameni minunaţi rânduie Bunul Dumnezeu ca o binecuvîntare unică după o aşteptare prelungă. Se simte mirosul de tinereţe, înţelepciune, valoare pe toate planurile şi categoric împlinire. Mi se confirmă că Bunul nu alege niciodată oameni mici pentru lucruri mari.

În zilele în care sprijineam în visuri sentimentul echipei luptând sportiv la bine şi mai ales la greu am învăţat că profesionalism înseamnă să-şi laşi înainte de fluierul de start orice probleme, prietenii, interese, luptând pentru două reprize numai pentru victoria colectivă. Ca dascăl profesionalismul înseamnă să-ţi laşi la uşă price probleme personale când începi a dăscălii. Mereu m-am întrebat ce poţi face când viaţa te încearcă şi unde se sfârşeşte atitudinea conformă şi profesională. Am aflat că mama a fost diagnosticată ca având un cancer de piele şi mă rog Bunului să aprecieze profesionalismul meu dus înainte spre binele tuturor pentru a aduce bucuria aceea a trecerii peste.

În rest Îi mulţumesc pentru Sprijinu-i dat în fiece secundă, aşa în sensul purtării mele pe Braţele-i nevăzute pentru acel unic rând de urme pe nisip...

 

 

 

Am participat azi la înţelepciunea unui sculptor de din inima maramureşului ce se cheamă Pupăză. Numele lui atât de hazliu este asociat unei pleiade de stele din cald lemn ce stăpânesc ţara aceasta de oameni unici drepţi şi aliniaţi cu paharul lor de horincă direct la înţelepciunea raiului. Admirabilă parcurgerea de teologhisire a acestui om amirosind a rumeguş proaspăt desprins din lacrimile lemnului. Când îşi alege lemnul din pădure Pupăză îşi dezveleşte capul şi cere Domnului putere ca să redea viaţă copacului în sens de poartă unică, de fus de dat la iubite sau de caldă masă. Acest om a împlinit cu povestea lui neteologic atestată dar de Dumnezeu inspirată cunoaşterea mea mai abitir ca cei 10 de profesori universitari amintiţi de Petre Ţuţea despre Sorbona: "Trăim acum vremurile acestea încă în putere datorită rugăciunilor părinţilor noştri. Dar numai gândiţi-vă ce vremuri vor avea copiii noştri la cât ne rugam noi!". Am zâmbit de această adevărată theo-sofie catafatică. Acum două seri am povestit eact despre marea deiferenţă dintre theologie (vorbirea despre Dumnezeu) şi o theosofie (înţelepciunea de Dumnezeu). Am cunoscut o pustică în această săptămână şi am înţeles că Dumnezeu nu m-a uitat şi încă îmi mai amintesc Sfânta Scriptură:) Apoi am povestit cu un prieten tare drag şi drept ca moşul Pupăză, la fel de alb şi drept ca şi horinca ţinută în butoiaşe mici de lemn cald, pe masă. Ieri am prelungit nesomnul în noapte cu un om ce-mi seamănă ca o oglindă de suflet. L-am definit definitiv ca prieten al meu pe el şi pe inima lui cuminte şi purtând secundele dimpreună cu el. Dumnezeu îşi alege oamenii Lui. De la locul uneia dintre minunile Sfintei şi Pururea fecioarei Maria am primit în culoarea Mântuitorului prilej de spălare cu iertare şi pietre de păcatele mele prin dar de sfîntă rugăciune. Deci sunt un om fericit şi bogat căci atât de mulţi oameni buni întâlnesc. Mă tot gândesc cum să poată cineva să spargă o cutie a milei de piatră acum trei sute de ani pentru a fura sărăcia ei, strivind cu ranga miile de degete care într-o promisiune neştiută au strecurat bănuţi pentru tămăduire şi mângaiere... Vine primăvara şi e vreme de nou început.