 | | |
| | |
|
Spaces home  "În faţa lui Dumnezeu nu...ProfileFriendsFilesMore |  Tools   |
"În faţa lui Dumnezeu nu există genii, Dumnezeu lucrând nu cu genii, ci cu oameni." Petre Tutea |
||||||||||||||
|
No folders have been shared yet.
June 23 Ochelari pentru nimicAzi la Pitești, o mână de oftalmologi americani, au venit să împartă 4500 de perechi de ochelari. Gratuit. O femeie în vârstă, filmată de aproape ca într-un număr sinistru și hidos, pe încet înainte, era scoasă pe brațe. Nu ajunsese la atât de doriții ochelari. Și reportajul nu ne-a mai precizat ce s-a mai întâmplat. Nu au fost în stare onor organizatorii români să asigure un loc aerisit propriu pentru acești oameni. De ce nu a făcut un spital asta? De ce nu au găsit un spațiu conform cu cerințele medicale elementare pentru consulturi oftalmologice? Poate pentru că oamenii veniți din State au fost informați, asemeni Africii, că nu avem spitale și trebuie să își desfășoare activitatea sub baobab.
Mama a trecut peste un preinfarct acum două zile. Acum câțiva ani era atât de mândră că îi dădusem bani să-și repare toată dantura să poată mânca. Sora mea i-a făcut ochelarii. Mă gândeam ce norocos sunt că maa mea nu a trebuit să meargă undeva să aștepte după o pereche de ochelari. Dar cu siguranță că doamna aceea batrână era mama cuiva. A cuiva care poate nu a avut bani și căruia nu i-a spus mama lui, ca să îl ferescă de necazuri și griji, că va merge la sală să își ia ochelarii gratuiți. Și poate că nu a mai apucat să-i spună.
Nu scriu azi nimic de IT pentru că nu mă pricep la asta. Las specialiștii să scrie azi.
June 13 Spatiul dintre orizonturiÎntr-o permanentă deschidere de sensuri, de la întrebările cu iz de tehnologie informaţională şi până la deschiderea aceea ruginie de toamnă invadând secundele ce vor sa vină, îmi redefinesc an de an cele două orizonturi între care viaţa mea există.
Tot ce este drag mie se regăseşte între cei cinci ani ai Dariei şi cei şaptezecişiopt ai mamei mele. Azi mama mea împlineşte şaptezecişiopt de ani. Acum trei zile cea mai mică dintre fetele mele a împlinit 5 anişori.
Stând şi zâmbind aşa prelung între ultima cuvântare a lui Bill Gates în calitate de "om preocupat de propriile-i pasiuni în procent de 100% şi om preocupat de suferinţele altora în proporţie de 50%" şi întrebarea unei colege care văzând acest jurnal electronic nu regăsea nimic de IT în el (cred că şi limbajul meu este o cauză aici de nu se mai văd biţii zilnici de-i pun pe ici pe colo dar poate şi răbdarea domniei sale de a căuta prin istoricul acestui jurnal) am descoperit că în fapt toată existenţa noastră are nişte limite foarte clare, limite orizonturi delimitabile de cea mi dragă şi mai în vărstă persoană în viaţă şi de cea mai dragă şi mai tânără persoană în viaţă.
Ce se schimbă este distanţa care secundă de secundă ne apropie de cei mai în vârstă. Până la ceasul la care noi înşine căpătăm chip de orizont aşa ca o buză de gaură neagră ce absoarbe amintirile de toate felurile.
Între orizonturi ne desfăşurăm noi cu SOA, Agile, DNN, şi alte efmeride :)
Şi un link frumuşel primit de la cineva care a dat ochii cu minunea în Florida:
May 19 Azi este tacerea tacerilor.Azi am aflat că omul meu al lui Dumnezeu, Duhovnicul meu drag și iubit, Unicul, Părintele Ioan Iovan a trecut la cele cerești. Nu am cuvinte și nici tăceri destule pentru a descrie ce a făcut Bunul Dumnezeu prin Sfântul acesta al Lui. Îmi spunea: "Aș vrea să-i văd eu pe aceia care mă prigonesc la Judecată." Iată că acum s-a dus în Împărăția Cerurilor și îi așteaptă. A fost un Sfânt, un făcător de minuni care spunea oricărei mirări umane: "Nu sunt eu făcător de minuni! Cum nu mi-aș vindeca eu picioarele astea care nu mă mai ascultă!"...Mă pirodesc lacrimile deși știu că Sfinția Sa măsura credința din privire și s-ar ironic mânia tare pe mine. Nu am mai ajus la el și nu am mai ajuns la El. Nu mai am cale dacât în rugăciuni acum. Și părinte uite că nu plâng... Mi-e tare greu însă să nu vă mai știu acolo, în bisericuța aia mândră, ieșită din minuni, cu icoane cu mozaicuri frumoase pe iconostas, ducând oamenii din iad în rai. "Să vă îmburde Domnul în rai!" și "Să ne revedem în Rai la Parusie" îmi spunea. Am să vin Părinte să iau mânecuțele alea de tot spuneați și patrafirul Sfinției Voastre. "Că de la mine o să le iei!" spunea.......M-am îndepărtat de El și de el. nevrednic mă simt și nevrednic sunt. Iartă-mă Doamne! Și Rai Luminos și frumos ca Lumina Sfinției Voastre Sfinte Părinte Ioan! Iovan!
Și cum îmi povestea Doamne ultima oară când ne-am văzut despre un om cu har care după cinci ani de stat in America s-a pierdut cu sufletul...Eram în America Părinte când ați plecat...Tocmai în America...
April 24 Hristos a Înviat!April 12 De la Gigantica Roșie la Pitica albăAm avut un sentiment de bucurie și împlinire când am asistat la expunerea unui astronom sau poate trebuie să spun a unei astronoame care a împlinit primul pas al unui proiect denumit sugestiv: Open Minds for Everyone. Bucuria a fost presărată cu multe emoții, o seriozitate tipică matematicienilor în abordare și lejeritatea vorbirii despre lucruri care par atât de evidente. Mi s-au synergizat în suflet sentimente vibrante, de la - A beautiful mind - și până la citatul copilăriei mele: '' Pentru matematicieni ca ;i pentru copii, joaca este o treabă foarte serioasă''.
Pentru aproape o oră am simțit acei ani petrecuțo de trecuți cînd răsfoiam cu sufletul la gură Mica enciclopedie pentru copii. Era o colecție de cărți, de parcă predestinate șapte cărți, colecție în care erai purtat în tot ceea ce putea însemna pasiune și viitor. Am ales atunci ceva care părea atât de tentant și de unic: computerele. Am lăsat deoparte atunci ceea ce părea cel mai fascinant și mai de neatins: bucuria stelelor.
Am citit ulterior, am scris și o poezie despre Calea Lactee, am căutat cu asiduitate detaliile robților de căutat pe Marte, m-am minunat de chipurile de pe lună și de pe Marte până în clipa în care studiind Teologia Ortodoxă parcă visul a devenit realitate.
Am regăsit în poate ceva mai mult de 45 de minute bucuria culorii, a matematicii la puterea 24, a mișcării și dezlibirii de uniform, gri și you tube, ca să citez puțin din pierderea de zi cu zi, am simțit acel repetabil și complet citat din Cartea Facerii în care Dumnezeu a văzut ca bune erau toate. Am înțeles într-o vineri de dupamiază cum sunt Luminătorii cei mari și Luminătorii cei mici, stelele, sau Giganticele Roșii și Piticele albe.
Atunci am înțele ce Minunate sunt lucrările mâinilor Tale.
Și l-am înțeles pe deplin pe Petre Țuțea când spunea că Dogma este o formă de miser iar misterul este singura posibilitate de a evada din mărginire personală.
Ce evadare de aproape o oră am trăit fericit din cotidiana mărginire personală. Pentru asta mulțumesc matematicii stelelor.
April 08 Râvna facerii de bineÎnainte de toate vreau să vă spun că o mare bucurie mă încearcă. Așa cum cei care mă cunosc știu: eu nu sunt canonic. Adică deși am studii teologice nu pot sluji în Biserică. Din păcate la ceasul când am ajuns în preajma Domnului, după ce parcă alergam de El, era oarecum târziu. După ce am ajuns în preajma Lui nu am mai putut pleca deși drumurile au început a se îndepărta. Am greșit și de atunci și iată că s-a terminat oarecum acest drum. My fault!
O primă revelație trăită din studiul Sfintei Scripturi a fost aceea a răspunsului la întrebarea: De ce Bunul Dumnezeu nu l-a făcut pur și simplu să dispară pe diavol atunci când el a decăzut în gloria-i deșartă? Ar fi avut de bunăseamă puterea să facă asta căci El l-a creeat? Răspunsul relevat atunci de către Bunul meu Duhovnic mă mișcă și acum: pentru că Dumnezeu nu este numai Bun și Milos ci pentru că El este și Drept! Nu ar fi fost cinstit și drept față de creaturile Sale dacă ar fi făcut asta, dacă l-ar fi făcut să dispară. Este deci trist să nu poți să fi blând și bun dar și drept. Șansa mea s-a conturat ulterior în viață și nemaiavând de-a face cu slujirea lui Dumnezeu am încercat să aplic principiile acestea în viață.
La 24 de ani eram manager și alături de un senior manageri și de oameni înțelepți am aplicat principiile așa cum le știam eu atunci. Fără de citire sau orientare. Și oamenii aceia mi-au rămas în suflet. Azi mă întâlnesc cu ei și ei zâmbesc. Și povestim. Unii dintr ei ar fi putut atunci să fie părinții mei. Poate de asta veneau atât de cuminți, unii aproape de pensie, de la 7 dimineața să mă asculte vorbindu-le de computere. Nu știu. Ceea ce știu este că erau acolo și că și-au adus apoi copiii și cunoscuții și umpleam o sală cît o sală de nunți.
Anii au trecut, am ajuns să fiu leader sau manager, mai mic sau mare. Am încercat mereu să nu uit că obligația mea este să aplic regulile în spiritul lor și nu absurd în litera lor. Am învățat că regulile sunt făcute să-i elibereze pe oameni de stres și nu să le provoace stres suplimentar. Am înțeles că cei care respectă regulile nu sunt tâmpiți, sau fraieri, sau proști. Ei sunt civilizați.
Am regăsit apoi citatele Sfântului Apostol Pavel (epistola către Romani, capitolul 12):
Atunci am înțeles că toți avem date niște daruri. Dacă stă în frunte să fie cu tragere de inimă. Atunci am înțeles că a fi lider și manager înseamnă să faci asta cu responsabilitate, dreptate și respectând regulile celor care le-au rânduit. Obligațiile unui manager sunt față de toți deopotrivă și dreptatea lui trebuie să fie deopotrivă pentru toți. Unul dintre managerii cu care am lucrat și de la care am învățat mi-a spus ca trebuie să fi același manager pentru toți. Fără excepții. Eu pot dormi noaptea nu pentru că sunt pe placul oricui sau pentru că mă iubește toată lumea sau toți colegii mei. Cu siguranță că nu plac șmecherilor, nu plac celor ce vor să păcălească, nu sunt nici lider de sindicat. Dorm liniștit noaptea pentru că în tot ceea ce fac mă lupt să fiu bun și milos și drept. Deopotrivă. Și nu pot să nu zânbesc gândindu-mă la o singură prietenie din cele multe care îmi fac viața cu sens: cea cu Cristianson. Ne-am cunsocut într-un proiect dur, câinios, feroce, în care șansele de reușită erau minime, în care am făcut un control asupra oamenilor (micromanagement e puțin spus!) și o presiune extremă. În loc să mă înjure, în loc să nu înțeleagă, acest Om și Prieten a ales să înțeleagă asemeni celorlalți implicați în proiect și a ales să fie Prietenul meu. La fel și Moro. La fel și mulți alții prietenii mei. Azi mă bucur de bucuriile lor și împlinirile lor mă fac fericit. Iată de ce eu dorm nopțile liniștit și mă uit în oglidă diminețile fără teama de a-mi fi rușine de mine însumi. Și mă bucur când aud că unii nu mă iubesc. Sunt cei care nu vor să mă iubească. Sunt cei care nu trebuie să mă iubească. Șmecherii, tovarășii, profitorii, lingușitorii, perfizii, invidioșii, frustrații și alții ca ei. Când cei ca ei vor ajunge să mă iubească înseamnă că sunt pierdut! Căc eu fac totul cu râvnă ața cum scrie la Sfânta Scriptură. Pentru ceialalți toți, pentru cei civilizați care respectă înțelegerile, cuvântul dat, pe cei pentru care o strângere de mână este un contract, pe cei care dacă promit ceva se sacrifică pe ei pentru a se ține de promisiuni, pe cei care înainte de a cere oferă, pe cei care nu trăiesc ca să critice mereu fără a propune soluții, pe cei care înțeleg că democrația nu este anarhie și care apreciază o farfurie de mâncare pentru că sunt enorm de mulți care nu au ce pune pe masă, pe cei care se luptă să învețe înainte de a învăța pe alții, pe cei care respectă ca să fie respectați. Norocul meu este că slujesc oamenilor buni! Tuturor celor care alături de mine speră, lucrează, cu râvnă și pasiune și trăind frumos.
April 03 Vânarea de vântDe ceva vreme încerc a mă înțelepții întru' împlinirea cu oarecare succes a tuturor lucruilor adunate de ani și ani de zile (anul acesta merg către 40) cu speranța că managerii tineri vor fi altfel. Nu vor însemna numai autocrație aplicată și nici autoritarism de orice fel ci mai ales efortul acela care dă sens conducerii de din suflet și de din minte înțeleaptă. Pare însă că tinerețea marcată numai de studii profunde de management nu dă rezultatele dorite. Și nici ratarea unui domeniu tehnic nu dă rezultate majore în contextul managerial. Însă zi de zi se manifestă activă o pătură numită în ultima vreme în diverse moduri, însă cea mai potrivită mi se pare aceea de engineering managers. Aceștia sunt ingineri cu calitate inginerească marcantă, care evoluează complex către cunoștințele manageriale. Este categoric în contextul românesc cea mai dinamică și de succes apariție profesională.
Nu despre această categorie vreau să scriu azi. Azi vreau să amintesc de ceialalți: astrologi, astronomi, botaniști (fără conotația vulgară), biologi, cadre militare, medici, etc. și mai ales cei care nu au studii superioare. Vremurile prin care mă strecor în aceste momente îmi aduc înaintea sufletului oameni de consum. Suferă la fel ca și ceialalți. Au dureri ca și ceialalți. Au bucurii sau tristeți ca și ceialalți. Însă sunt atât de fără speranță! Și când speranța se stinge în fum amăgitor de pub, când anii trec între doua ierburi sau două pahare de vodcă, o provocare la open minds devine desuetă. Eu însă mă încăpățânez să cred pentru mâna aceea de oameni care sunt responsabilizați de dorința de a fi. Eu cred în ei!
Și să nu uit. Linkul de azi. Mulțumesc Sebi pentru el. Mi-a plăcut mult :)
April 02 Primăvară plângînd pe degetele copacilorAm citit in cateva nopţi la rând o carte despre cum să negociezi cu oamenii dificili. o carte preţioasă fără doar şi poate, o carte care m-a făcut să concluzionez că nu am pierdut timpul citind-o. Drept urmare am dat-o mai departe căci m-am redescoperit în ea şi dificil şi comunicând sau colaborând zi de zi cu oameni mai mult sau mai puţin dificili. Ca şi în cazul managementului în genere am ajuns la concluzia ca viaţa poate fi mai frumoasă atunci când sensurile ei sunt orientate către bine, facere de bine (nu are nimic de-a face aici cu zicala românească cu pricina :D) şi colaborare. Esenţială mi se pare ideea centrală a cărţii: cu oamenii dificili trăieşti cel mai uşor dacă îi înţelegi. O concluzie pe care am desluşit-o eu citind cartea, concluzie neexprimată explicit, este aceea că atunci când vrei să te înţelegi cu un om te vei putea înţelege. E o carte pe care o recomand tuturor celor care simt că uneori îi agresează atitudinile, vorbele, reacţiile şi în genere comportamentul unor clienţi, colegi sau şefi. Citind această carte am redescoprit de asemenea bucuria şi liniştea generată de nejudecarea altora. Să nu judeci pe altul este cel mai înţelept lucru.
A fost CeBit la Hanovra, anul acesta cu o zi mai scurt şi din păcate cu mai puţini participanţi. Cu ani în urmă viaţa m-a adus în preajma unor oameni minunaţi care deţineau şi închiriau o hală de la CeBit. Erau doi oameni deosebiţi de undeva de lângă Stuttgart, din Hohenzollern, şi ei au fost cei care în dupăamieze nemţeşti mi-au povestit despre acest monstru logistic numit CeBit. Sper că sunt bine la ceasul când eu scriu aceste rânduri şi sper că afacerea lor cuminte merge cu foarte bine înainte. Herr Wolfgang şi Herr Binder.
Am asemenea o mare bucurie legată de oamenii cu care lucrez. Zi de zi îmi dau seama că sunt cel mai norocos om din lume având şansa să-mi cheltui cele mai preţioase secunde alături de oameni deosebiţi. Mă întâlnesc cu oameni cu care am lucrat de asemenea şi sunt ferikcit să văd că nu a fost nimic fără de sens sau coincidenţă. Zi de zi mă redecopăr în fiecare dintre ei deşi eu îmbătrânesc în fapt zi de zi :)
Dintre toate linkurile acestei săptămâni unul mi-a atras atenţia în mod deosebit:
March 16 Agonie şi extazCu aproape 22 ani în urmă tatăl meu îmi aducea să citesc pentru prima oară o carte tulburătoare: Agonie şi Extaz. Cartea este o preţioasă imagine a unui om şi a unei epoci, singura se pare, în care două genii au trăit în aceeaşi regiune a Italiei, s-au cunosut, s-au întrecut în măiestrie şi norocul doar, în forma unor raze de soare muşcând din ceara primului tablou pictat în acest mod, a făcut diferenţa. Asta a decis ca Michelangelo Buonarroti să fie declarat învingător înaintea unicului Leonardo da Vinci. Azi avem astfel Pieta, Capela Sixtină, David, Judecata de Apoi, etc. să nea amintească de acele vremuri.
Cam la aceeaşi vreme descopeream versul eminescian:"Nu credeam să învăţ a murii vreodată". Părea o abstracţiune poetică meşteşugită care îl lega pe Nichita Stănescu, atât de iubit mie, de Mihail Eminescu.
Viaţa mi-a adus de atunci nenumărate momente în care, asemeni lui Michelangelo când a sculptat Pieta de dragul unui călugăr nedrept condamnat şi omorât, am muncit fără de limită pentru a putea să merg înainte. Primul divorţ a fost poate primul gust al agoniei mele. Asemeni lui Cortez, pentru a nu îmi pierde minţile, am ars toate corăbiile înapoi, pentru a putea merge înainte. Atunci când Corinuţa, prima mea fetiţă, a alergat într-un hol strâmt şi întunecat, să vină la mine în braţe şi cineva nu a lăsat-o să vină să o iau în braţe, atunci a fost prima oară când am învăţat a murii. Am crezut ca trecerea peste şi supravieţuirea sunt simple din acel moment. Însă nu a fost aşa ...
Săptămâna trecută s-au adunat o mulţime de sensuri pentru a contura şi mai mult agonia şi extazul. Se împlinea un an de la plecarea mamei lui Caly. Caly şi Alina au fost toată săptămâna prin spitalele de pediatrie din Cluj pentru investigaţii ale sănătăţii fetiţei noastre. Am făcut analizele care să decidă dacă am un prediabet sau un diabet, presupunera iniţială fiind un diabet sever. Mama suferea de durere de cap pe fondul pe care o umflătură îi apăruse la tâmplă. Asta era cam la începutul săptămânii acesteia. Agonia: Alina suspectă de o boală de inimă cu implicaţii grave; Mama diagnosticată cu cancer de piele şi programată pentru operaţie; Caly plângând tot mai des; Extazul: Alina are analizele normale şi este deja o domnişoară; Mama nu are cancer - a fost o tumoare necanceroasă; Caly a zâmbit aşa chiar dacă în treacăt; Mi-a fost schimbată medicaţia pentru diabet cu una mai uşoară şi a fost anulată vizita periodică la clinica de diabet; Mulţumită Bunului Dumnezeu!
Însă nu am fost singur. Pe întreg acest parcurs dureros nevăzut şi obositor până în oase, Bunul mi-a dat sprijinul bucuriei naşterii unui pruncuţ al unui priten bun, al începerii unui nou vis la muncă, al câştigului cunoaşterii de noi oameni Extraordinari, al posibilităţii de a dărui în numele Lui.
A rămas pe mai departe dorul acela de Corina Ioana şi de Daria Teodora care este la Timişoara şi Arad.
Prietenii mei cu ganduri care oricat ar gresi eu tot ii voi iubiiiiiii
|
||||||||||||||
|
|
Invite as friend